Skip to content
May 6, 2012 / raduvisanmiu

Manualul Bunului Politician (2)

XI. Dintre toate “craţiile”, cea mai antipatică e pedantocraţia. Profesorii lui Caragiale nu sunt decât o slabă imagine a acelor spirite mărginite, care îşi închipuie că, printr’o erudiţie mai mult sau mai puţin autentică, pot înlocui bunul simţ şi intuiţia lucrurilor ce trebuie săvârşite. 

XII. Ca să ajungi şi să te menţii în situaţiile culminante, îţi trebuie suprafaţa şi independenţa. Cu banul Statului le poţi cuceri pe amândouă. Cumpără-i deci cu generozitate pe cei cari pot să te impună opiniei publice. Creează-ţi de asemenea baza materială, fără de care rămâi la discreţia celor puternici. Procedeele se vor uita. Dar importanţa şi averea îţi vor rămâne. 

XIII. Există o mistică a cuvintelor. Mulţimea, incapabilă să pătrundă până la esenţa lucrurilor, se ameţeşte de sunete şi cade victimă a iluminaţiilor ori a şarlatanilor. Îi trebuie ani ca să se trezească şi, chiar după ce s’a trezit, îi mai rămâne în suflet ceva din vraja vorbelor deşarte, în care a crezut. 

XIV. Unii te strâng de gât plângând. Alţii, râzând. Aceştia au cel puţin meritul sincerităţii. Preferă-i. Poate că nici nu vor duce operaţia până la sfârşit. Ceilalţi nu vor vărsa însă ultima lacrimă până ce nu-ţi vei da ultima suflare. 

XV. Chiar când fondul a murit de mult, formele continuă să trăiască. Şi atât de mare e puterea lor încât acei cari le apără cu îndârjire sunt convinşi că sub ele există altceva decât neantul. Oamenii înţelepţi, însă, le respectă ori le nesocotesc cu buna ştiinţă că ele nu mai reprezintă decât umbre fără substanţă. 

XVI. Nu-ţi apăra onestitatea niciodată. Căci, ori o ai şi atuci e vreme peirdută; ori n’o ai şi atunci e vreme şi mai pierdută. 

XVII. Să nu urăşti. Cel mai rău sfătuitor e ura. Ai un adversar primejdios. Zdrobeşte-l sau, cel puţin, izolează-l. Ai un prieten nesigur, care te tulbură şi te încurcă? Înlătură-l. Dar pentru ce ţi-ai complica şi chinui vieaţa cu patimă, care te poate împinge la acţiuni greşite ori excesive? Urăşti oare creanga care te răneşte? Piatra, care te face să aluneci? Vântul, care îţi biciuie faţa? Rupi creanga; azvârli piatra; întorci spatele vântului, – şi atât. 

XVIII. Un şef, care-şi plească urechea la toate intrigile, lăsându-se influenţat de ele atât în raporturile cât şi în acţiunile lui, lucrează, inconştient, contra propriilor lui interese. Dar nici să-şi astupe urechiile la toate şoaptele, toate minciunile şi toate calomniile ce susură în jurul lui. Căci şeful trebuie să le ştie toate, să-I asculte pe toţi, să nu dispreţuiască nici o informaţie, dar să facă ceea ce judecata lui, liberă de orice siluire, îi spune că e bine şi oportun să fie făcut. 

XIX. Idealismul bătrâneţei e adeseori vălul ce se asvârle peste turpitudinile tinereţii. 

XX. Adevăraţi prieteni, e greu să ai în vieaţa de partid. Te mângai poate cu gândul că ai cel puţin amici politici? De fapt, nu ai decât complici.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: