Skip to content

al Profetului (Khalil Gibran)

Iubirea nu se dăruie decât pe sine şi nu ia decât de la sine.

Iubirea nu stăpâneşte şi nu vrea să fie stăpânită, fiindcă iubirii îi e de ajuns iubirea.

Să te trezeşti în zori cu inima înaripată şi să înalţi mulţumire pentru încă o zi de iubire.

Iubirea nu are nici o altă dorinţă decât aceea de a se împlini.

Da, veţi fi împreună până şi în tăcuta memorie a lui Dumnezeu.

Copiii voştri nu sunt copiii voştri. Ei sunt fiii şi fiicele dorului Vieţii de ea însăşi îndrăgostită.

Numai dând din voi înşivă daţi cu adevărat.

E bine să dai când ţi se cere dar şi mai bine fără să ţi se ceară, din înţelegere.

…. viaţa este aceea care se dăruieşte pe sine către sine însăşi în timp ce tu nu eşti decât un martor.

O, dacă aţi putea trăi din aroma pământului şi, asemenea plantelor, să vă îndestulaţi cu lumină!

Munciţi spre a ţine pasul cu ritmul pământului şi cu sufletul său.

….. rămânând uniţi prin muncă, iubiţi viaţa cu adevărat.

…. iubind viaţa prin muncă, înseamnă că aţi fost iniţiaţi în cea mai lăuntrică taină a trăirii.

Când munciţi cu dragoste, vă legaţi de voi înşivă unul de altul şi împreună faţă de Creator.

Când munceşti cu dedicare, eşti asemenea unui fluier prin miezul căruia şoapta timpului e preschimbată în melodie.

A munci cu pasiune înseamnă să pui în fiecare lucru pe care-l făureşti un strop din tine însuţi.

Pentru că dragostea care îşi doreşte altceva decât să se dezvăluie pe sine, nu-i dragoste, ci un năvod pe care-l arunci în larg, însă năvodul nu-ţi va aduce înapoi decât deşertăciune.

Nu căuta tovărăşia vorbăreţilor din teama de a nu fi singur.

Bucuria este amărăciunea scoasă la iveală, iar fântâna din care acum ies lacrimile bucuriei tale de multe ori cu plină cu lacrimi de tristeţe.

Bunătatea ta stă în dorul ce-l porţi sinelui tău deplin.

Rugăciunea este prelungirea sufletului în univers.

Nu pot să te învăţ cum şi cu ce cuvinte ar trebui să te rogi. Dumnezeu nu-ţi ascultă cuvintele decât dacă El Însuşi vorbeşte prin tine.

Casa e trupul vostru mai mare.

Veşmintele vă acoperă mult din frumuseţe dar nu ascund ce e lipsit de frumuseţe-n voi.

Nu lăsa pe cel care a venit cu mâna goală ca în schimbul unor vorbe iscusite să te lipsească de rodul muncii tale.

Cel ce poartă vina e adeseori o victimă a celui vătămat.

…. orice dăruire este oarbă când nu există ştiinţă….. orice ştiinţă este zadarnică dacă-i lipsită de muncă….. orice muncă este goală fără de dragoste.

…. prietenul e răspunsul pentru nevoile tale: el e ogorul tău, pe care-l semeni cu iubire şi ale cărui roade le culegi cu recunoştiinţă.

Nu căutaţi vreun alt câştig în prietenia în afară de împlinirea sufletească. Căci e în zadar să-ţi cauţi prietenul doar ca să-ţi omorî timpul.

Vorbiţi când nu mai sunteţi împăcaţi cu gândurile voastre….. gândul e ca o pasăre a cerului care, într-o cuşcă de cuvinte, îşi poate doar deschide aripile, dar nu poate zbura.

…. veşnicul din voi cunoaşte veşnicia vieţii, şi ştie că ieri este doar amintirea lui azi, iar mâine este visul fiecărui zile, şi tot ce-i contemplare şi muzica în voi trăieşte încă în clipa cea dintâi, în care stelele s-au răspândit în spaţiu.

…. faceţi ca fiecare anotimp să le cuprindă pe toate celelalte, iar azi, trecutul să-l îmbrăţişeze-n amintire şi viitorul să-l cuprinsă în speranţă.

Sunteţi buni când încercaţi să dăruiţi din voi înşivă. Totuşi nu sunteţi răi când căutaţi să câştigaţi pentru voi înşivă.

Vă rugaţi în clipele de deznăjede şi de nevoie; oh, de v-aţi ruga de asemeni în plinătatea bucuriei şi în zilele ce vă sunt îmbelşugate.

Când vă rugaţi, şi vă înălţaţi, pentru a-i întâlni în văzduh pe cei care, asemeni vouă, la aceeaşi oră se roagă, şi pe care, în afara timpului de rugă, nu-i puteţi întâlni.

Nu-l judeca pe cel ce caută plăcerea. Spune-i doar să caute mai mult.

Şapte sunt surorile plăcerii, iar cel mai mică dintre ele este chiar mai frumoasă decât plăcerea.

Frumuseţea e mângâiere şi căldură.

Frumuseţea nu e o trebuinţă, ci un extaz.

Frumuseţea este chiar viaţa, atunci când viaţa îşi dezvăluie chipul său divin.

Cine ar putea să pună hotar între credinţă şi lucrarea sa, între simţire şi îndeletnicire?

Vântul nu grăieşte mai melodios bătrânului stejar decât celui mai nezărit fir de iarbă.

Pomii din livezi şi turmele din imaşuri dau ca să poată trăi, fiindcă a păstra înseamnă a pieri.

Cupa în care vă aşteaptă vinul este aceeaşi pe care focul a ars-o în cuptorul olarului, iar alăuta care vă alintă sufletul este acelaşi lemn mai înainte chinuit de cuţit.

Suflul vieţii este în soare, iar mâinile trăirii în adierea vântului.

Viziunea unui om nu poate împrumuta aripile unui alt seamăn al său.

Adesea, refuzându-vă plăcerea, nu faceţi decât s-o adunaţi în tainele firii voastre; se ştie, doar, că ceea ce ni se pare uitat aşteptă ziua de mâine.

…… corpul e harpa sufletului vostru.

…… învăţaţi ce este plăcerea privind cum albinele culeg mierea din flori. Însă aici e, de asemeni şi plăcerea florilor de a-şi dărui nectarul albinelor.

Unde căutaţi voi frumuseţea şi cum o găsiţi dacă nu este ea însăşi calea şi cel ce vă îndrumă spre ea?

Frumuseţea vorbeşte în spiritul vostru.

….. frumuseţea este viaţa arătându-şi sacrul său chip. Iar voi sunteţi viaţa şi voi sunteţi voalul pe chipu-i.

Frumuseţea este eternitatea contemplându-se într-o oglindă. Iar voi sunteţi eternitatea şi tot voi oglinda.

Căci întru rugăciune nu poţi să te ridici mai sus decât îţi sunt izbânzile şi nici să te cobori mai jos decât te-au coborât neîmplinirile.

Căci întru închinare nu poţi să zbori mai sus decât îţi sunt speranţele şi nici să îţi pleci fruntea mai jos decât te-a dus deznădejdea.

De vreţi cu adevărat să desulişiti esenţa morţii, deschideţi-vă inimile larg înspre deplinătatea vieţii.

Căci viaţa şi cu moartea-s una, la fel ca râul şi cu marea.

În adâncul speranţelor şi dorinţelor voastre, se ascunde cunoaşterea tăcută a vieţii de apoi; şi aidoma seminţelor adormite sub zăpadă, inima voastră visează venirea primăverii.

Încredeţi-vă în vise, căci în ele se ascunde nenumirea.

Noi, călătorii, mereu în căutarea cărărilor puţin umblate, nu-ncepem nici o nouă zi acolo unde am sfârşit-o pe cealaltă; şi niciun răsărit nu ne găseşte acolo unde ne-a lăsat apusul.

….. cum ar putea un tiran să-i domine pe cei liberi şi mândri dacă n-ar exista o tiranie în propria lor libertate şi o umilinţă în propria lor mândrie?

Libertatea ta, pierzându-şi piedicile, devine ea însăşi piedica unei şi mai mari libertăţi.

Sufletul tău, adeseori, este un câmp de luptă, unde raţiunea şi judecata se înfruntă cu pasiunile şi poftele tale.

Raţiunea şi pasiunea sunt cârma şi pânzele sufletului tău mereu navigând.

Onorează cu aceeaşi preţuire raţiunea şi pasiunea, ca pe doi oaspeţi iubiţi; nu onora pe unul în dauna celuilalt, pentru că dând mai multă atenţie unuia, vei pierde dragostea şi încrederea amândoura.

Prin durere se sparge cochilia care-ţi acoperă judecata.

Cunoaşte în cuvinte ceea ce deja şti din gânduri.

Omul este ca un ocean, fără hotare şi de nemăsurat.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: